Pilierul Radu Basalău, în vârstă de 25 de ani, câștigător a două titluri și a patru cupe ale României cu Steaua, și-a anunțat retragerea din activitate din cauza unor probleme medicale la coloană, informează frr.ro. Radu Basalău a jucat pentru România în ultimul meci susținut de echipa națională contra Tunisiei, la Buzău.
În cariera sa, Basalău a evoluat pentru Triumf și Metrorex, la juniori, iar la seniori a jucat pentru Steaua și Arad.
„După meciul cu Tunisia am început să simt furnicături la mâna dreaptă și au început să îmi amorțească degetele. Apoi a intervenit o lipsă de forță la mâna dreaptă. Nu puteam să fac nici flotări. Am făcut un RMN și a reieșit că aveam două vertebre deplasate. Doctorii mi-au spus că pot rămâne paralizat dacă mai joc„, a spus Basalău, pentru site-ul oficial al Federației Române de Rugby.
Radu Basalău a afirmat că nu ar avea șanse să își continue cariera de sportiv nici dacă s-ar opera. „Doctorii mi-au spus că operația este destul de complicată. Ar fi o posibilitate să fac o operație în străinătate dar este foarte riscant. Și chiar și după operație nu sunt șanse mai mari de 20 la sută să mai joc. Deja nu mă mai gândesc la asta. Sănătatea e mult mai importantă”, a adăugat Basalău.
Rugbistul a precizat că își va ajuta logodnica să-și administreze afacerea. „Sunt la Arad cu logodnica mea. Avem o brutărie și o ajut la administrarea acestei afaceri. Am obținut un atestat de exploatare forestieră și încerc să-mi deschid o afacere în industria lemnului. Nu știu ce va fi în viitor. Mi-ar plăcea sa antrenez. Aș face asta într-o bună zi. Am renunțat la foarte multe ca să fac rugbi. Momentan nu prea sunt mult variante în această direcție. Nu mă văd antrenor în perioada următoare. Îmi e greu și acum. Mă enervez și nu pot să mă uit la meciuri. Mai ales că aveam multe de arătat și aveam gânduri mari”, a subliniat Basalău.
Sursa: Mediafax | Sursa foto: www.frr.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER